„Maria Timuc vibrează de dragoste ca o creangă de vișin crescut pe mal de râu. Scrie cu pană împrumutată de la o lebădă neagră despre tristeți care se petrec doar în visul alb al zăpezilor intrate-n colind:
Dumnezeu ca un lord
Își răsucește cuvintele în sus și-n jos și așteaptă
cu mine frumos
trenul”...
Sub fruntea ei Timpul se schimbă-n Cântec.”
Fănuș Neagu