Pachet de 3 carti - Marius Ghidel
Cei care se smeresc se vor înălța și vor fi fericiți, iar cei care se înalță pe ei, vor fi coborâți și îngenuncheați fără comentarii. Atașamentul crește agresivitatea interioară, iar necazurile și bolile o scad foarte eficient. Noi avem nevoie de necazuri și boli ca de aer, numai ele ne salvează sufletul și viața. Dacă nu Îl pui pe Dumnezeu - adică iubirea - pe primul plan, El nu este pe niciun plan. Să nu vrei să deranjezi, să nu vrei să intervii, să nu vrei să insiști, să nu ataci și să nu te aperi niciodată, atunci Domnul va fi cu tine întotdeauna, și va fi bine în tot ce întreprinzi.
Când iubești, nu ai nevoie să-ți impui adevărul sau dreptatea. Când nu iubești, lupți pentru dreptatea ta. Și atunci Dumnezeu nu este cu tine. Când El este cu noi, nu avem nevoie să luptăm pentru nimic, pentru că știm că toate vin de la El, și fiecare are lecția lui de învățat.
Omul este trup, minte, suflet și toate acestea sunt energie. Energia vitală este cea care - așa cum îi spune și numele - ne ține în viață cât timp este și ea de o anumită calitate, intensitate, frecvență. Și ce te faci când te simți lipsit de energie, când viața ta este un talmeș-balmeș, când relațiile din realitate sunt cu susu-n jos și când nu mai știi încotro... ei bine, aș spune că a sosit momentul să îl citești pe scriitorul Marius Ghidel și să parcurgi - cu un marker bine intenționat - cele trei volume de „Întrebări și răspunsuri”, iar ca rezultatele să fie la cele mai înalte cote, din tot sufletul îți recomand să pui în practică și astfel nu doar verifici cât de perfect funcționează mecanismele Divine, dar ai și toate șansele să îți schimbi complet Realitatea în cel mai bun sens cu putință.
Marius Ghidel, un suflet care a fost ales de Divin să ne împărtășească efectiv cum funcționează mecanismele sfinte pentru ca noi toți să fim contribuție într-un mod cât mai perfect pliat pe Legile Divine, îți va dezvălui în aceste trei volume cele mai fine detalii de manifestare a Egoului - acel întuneric pe care fiecare dintre noi îl are în propria structură, dar care se poate diminua și chiar dizolva complet o dată ce este înțeles și de îndată ce ne aliniem total la Divin prin înțelegerea și integrarea celor mai importante energii ce aduc eliberarea din încătușarea Egoului: Acceptarea, Restrângerea și Dăruirea. Fiecare gând are atașată o emoție și fiecare emoție declanșează un comportament, ca apoi să creăm efectiv realitatea proprie. Egoul nu poate exista de sine stătător, el este doar un duh întunecat care se hrănește cu suferință, cu cât mai multă suferință, iar o dată oprită alimentarea cu durere, va încerca să te înșele, folosindu-se de energiile care îl hrănesc, precum furia, ura, invidia, gelozia, critica, reproșul, rușinea, vina, necredința, mânia și acuzația, adică, efectiv, o dată ce emiți gânduri de judecată, vei declanșa mecanisme divine de restrângere a egoului.
Georgeta Light
Cei care se smeresc se vor înălța și vor fi fericiți, iar cei care se înalță pe ei, vor fi coborâți și îngenuncheați fără comentarii. Atașamentul crește agresivitatea interioară, iar necazurile și bolile o scad foarte eficient. Noi avem nevoie de necazuri și boli ca de aer, numai ele ne salvează sufletul și viața. Dacă nu Îl pui pe Dumnezeu - adică iubirea - pe primul plan, El nu este pe niciun plan. Să nu vrei să deranjezi, să nu vrei să intervii, să nu vrei să insiști, să nu ataci și să nu te aperi niciodată, atunci Domnul va fi cu tine întotdeauna, și va fi bine în tot ce întreprinzi.
Când iubești, nu ai nevoie să-ți impui adevărul sau dreptatea. Când nu iubești, lupți pentru dreptatea ta. Și atunci Dumnezeu nu este cu tine. Când El este cu noi, nu avem nevoie să luptăm pentru nimic, pentru că știm că toate vin de la El, și fiecare are lecția lui de învățat.
Lasă-i pe oameni așa greșiți cum se prezintă Dumnezeu prin ei. Ce treabă ai tu de ce Dumnezeu vine așa în fața ta? Vine ca să-ți destrame încrâncenarea. Tu care vrei să dai lecții, nu ești în pace, ai ieșit din divin. Erai înainte, când nu voiai să demonstrezi nimic sau să ceri socoteală. De ce să ceri socoteală, cine te îndeamnă să fii agresiv? Cel care s-a pus mai presus decât Dumnezeu și s-a crezut perfect? Dar să nu ne mirăm, pentru că de câte ori facem ce face lucifer înseamnă că i-am făcut loc în noi.
Când vrei mai mult, mai sus, mai mare, mai bogat tu pierzi energie subtilă masiv, din care se fac situațiile favorabile de mâine, și nu mai poți să urci în lumea de dincolo - plăcerile ți-au consumat energia și nu ai pus nimic la loc, că nu te-ai înfrânat și nu ai slujit oamenii.
Noi nu suntem interesați să facem totul pentru noi, că fără golul care se obține prin restrângere și dăruire, noi nu reușim nimic în viață.
Când tu dai voie vieții să fie cum vrea ea, atunci dai voie acestei energii divine să vină la tine. Doar dă voie! Doar lasă-te pe tine total în mâna Sa și nu te mai preocupa de nimic. Atunci minunea începe, doar atunci! Și așa, poate pentru prima dată în viața ta, vei vedea frumusețea peste tot și nimeni nu te va mai necăji sau deranja. Pentru că întotdeauna din față vine ceea ce ești tu în ascuns.
Dacă ai o patimă, acea patimă va veni la tine ca să-ți arate cum ești tu în adânc. Cui pe cui se scoate.
DUMNEZEU ESTE ÎN INIMA OMULUI SMERIT ȘI ÎNFRÂNT.
„Doamne de unde vine omul acesta?!” Tot ce povestea, tot ce spunea, răsunau ca un adevăr puternic în fiecare celulă din mine! Râdeam și ascultam, ascultam și râdeam, timp de mai bine de o lună, parcă trecusem printr-o moarte clinică, mi-au trecut prin fața ochilor toate momentele copilăriei mele, toate suferințele, toate încercările, toate deciziile luate și toate împotrivirile către viață, către Dumnezeu!
Mi-au răsunat în cap zile întregi: „De la mine au fost și acestea”, și parcă toate prindeau sens! Era ca un răspuns sau mai bine zis ca o CONFIRMARE la tot ce trăisem, la toată lupta mea și la toată osteneala. „Omul nu-l iubește pe Dumnezeu, fuge de El, nu îl vrea!” și așa este! Aș mai adăuga aici că îi este frică, îi este teamă de iubirea lui Dumnezeu, pentru că, iubindu-l pe Dumnezeu, înțelege că nu mai are nevoie de nimic, că lumea aceasta nu contează și ar fi un nebun în lume, un nebun în ochii celorlalți! Ca să îl poți iubi pe Dumnezeu trebuie să vrei să fii prost, nebun, dus cu capul, iar asta nu o vrea nimeni!
Ina din Franța
„În timpul călătoriei mele înapoi către suflet, am citit multe cărți, toate m-au impresionat fiindcă toate m-au ghidat către ce aveam nevoie în acel moment, însă când sufletul m-a îndreptat către cărțile domnului Marius Ghidel parcă am știut undeva, în adânc, că mă întorceam acasă în propriul suflet. A fost un parcurs întreg, cărțile dumnealui, care au trezit în mine de la revolta egoului până la lacrimi de recunoștință și apreciere, au darul de a curăța toată stricăciunea egoului și de a ne împinge către ceea ce suntem cu adevărat. Cred că nu există suficiente cuvinte în limba română care să definească cât de minunate și pătrunzătoare sunt aceste cărți. Viziunea dânsului despre lume este cea a sufletului și a păcii sale, cu cât citesc și recitesc înțeleg mai profund și cumva sufletul se descătușează, se eliberează de strânsoarea în care a fost ținut, se simte ca o gură de aer de munte după ce ai fost închis într-o cutie, atât de puternice sunt. Cu cât mai multă înțelegere și deschidere vine, cu atât te simți mai aproape de divin și de lumea lui perfectă. Raiul e aici pe pământ, asta simțim când iubim și lăsăm egoul să se topească. Cu fiecare întrebare și răspuns se deschid noi și noi înțelesuri ca o mare încăpere cu sertare divine în lumea aceasta complexă și totodată simplă a lui Dumnezeu. Atât avem să facem, să ne deschidem către aceste lucruri, să le lăsăm să se așeze în noi și să începem să punem în practică, fiindcă propria experiență face o mare diferență. ”
Ema Plopiș
„Am înțeles că smerenia se așază ca o cunună în jurul inimii noastre atunci când alegem să trăim în iubire, renunțăm la dorințe, la pretenții, la tot ce ne pune pe locul întâi. De ce a fost ales domnul Marius Ghidel? Nu știu. Dar știu că Dumnezeu acționează din necesitate. Așa că era nevoie de dumnealui. Poate că a fost ales pentru bunătatea și blândețea pe care le manifestă, pentru capacitatea de jertfă. Drumul spre Acasă ni-l poate arăta cel care și-l amintește. Cel care poate aduce mărturie despre Miracolul vieții.”
Mergând spre serviciu am zărit scris mare: „Science for tomorrow”. WOW! Asta reprezintă toată munca domnului Marius! Sunt manuale de știință, știința zilei de mâine; când aplici instrucțiunile se schimbă ziua de mâine. Fiți fără frică! Avem nevoie doar de studiu și puțin antrenament. Studiu pentru a clarifica ce suntem, din ce suntem alcătuiți, pentru ce ne-am născut etc. Antrenamentul ne risipește vălul de pe ochi, ni se dezmorțesc aripile. Risipim ceața și vedem Cerurile.
Exersăm prezența, a fi aici și acum, disponibil pentru tot și toate, dar oferind libertate, curgere. Te contopești cu toată suflarea și așa găsim armonia, echilibrul. Dar sunt trepte, niveluri de antrenament. Și cred cu tărie că prima treaptă e ACCEPTAREA. Apoi totul vine de la sine, dar nu uita de prezență! Altfel ne fură peisajul și o luăm de la capăt!:)) De fapt, ăsta e antrenamentul!
Dorința! Suntem antrenați să ne dorim mai mult binele nostru! E ca un joc de domino, ai o dorință și ți se împlinește, după care apare alta și tot așa... Dar egoul nu e mulțumit niciodată, așa cum ne spune domnul Marius:
„Când vrei ceva, vrei pentru eu, ființa divină din noi nu vrea nimic, dar a vrea pentru tine nu există, că nu este un eu, ci există doar o ființă comună. Trebuie să vrei tot binele celorlalți și atunci nu mai există conflict și suferință. Fără eu nu mai are cine să sufere. De ce nu ai vrea asta?” Cât ne gândim la cei de lângă noi? Cât de mult suntem dispuși să renunțăm la noi și să ne dăruim celor în nevoie? Suntem deschiși să renunțăm la suferință pentru a trăi în bucuria de a aduce zâmbetul pe buzele Dumnezeului din față? Când cei din jur sunt fericiți nu mai ai nevoie de nimic. E ca și cum miracolul se perpetuează zilnic. Ce bucurie mai mare ar putea exista decât momentul în care ți se spune:
„Mulțumesc!”. E momentul confirmării prezenței tale! Ți-ai făcut treaba, te-ai dăruit cu iubire necondiționată, uitând de eu.”
Cătălina Lezeriuc Tinei