Pachet de autor (4 carti): Marius Ghidel

Marius Ghidel
155,00 Lei 119,00 Lei
Pachet de autor- Marius Ghidel

1 - Shangri-La. Frumusețea fără margini a Divinului. Calea către fericire
2 - Frumusețe în dar. Vindecarea sufletului. Dumnezeu este chiar dragostea ta
3 - Secretul mulțumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc. Adonai Elohim Shemaiya
4 - Ce vor femeile? Ce vor Bărbații? Femeia, această zeiță care mă ține de mână. Bărbatul acesta este doar de iubit . Copilul,  acest înger minunat.

 
In stoc

Durata de livrare: 1-3 zile lucrătoare

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: P Marius Ghidel Ai nevoie de ajutor? 0040771190545 / 0040772252302
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Video (1)
  • Review-uri (0)
Omul care are amintiri de la începutul Universului
1 - Shangri-La. Frumusețea fără margini a Divinului. Calea către fericire
Marius Ghidel mi-a trimis un email în anul 2016, prin august sau septembrie. Nu-l cunoșteam atunci. Îmi scria că a avut anumite experiențe deosebite și că ar vrea  să-i comentez aceste experiențe. Eu am înțeles că ar vrea  să-i scriu ceva despre propria carte. Prima întâlnire cu el a fost pe o vreme de început de toamnă, când pregăteam apa­riția cărții pe care o scrisesem cu acad. Ovidiu Bojor. Eram din cale afară de aglomerată, dar ceva îmi șoptea să nu trec pe lângă Marius Ghidel, pur și simplu. Am remarcat îndată și numele său deosebit: Ghidel, cel care te ghidează, nu? O chemare lăuntrică, tăcută, un ceva nedefinit mă îmbia să-mi fac timp pentru o întâlnire cu el, ceea ce s-a și întâmplat. Prima întâlnire a fost pentru mine ca un duș teribil: îi as­cultam vocea calmă, pacea care răzbătea cu certitudine din cuvintele lui, uneori îi priveam pe furiș ochii și parcă ochii lui negri, adânci, mă scormoneau de departe, de pe altă lume. Toate sistemele realității mele se zdruncinau pe mă­sură ce ascultam povestea lui Marius Ghidel. Omul din fața mea îmi spunea că-și amintește cum a fost la începutul creă­rii Universului, că el era acolo, cu Dumnezeu, ba parcă ve­dea și auzea din el uneori, alteori din afara lui. Ascultam, dar o parte din mine părea să fie undeva, departe, parcă an­gajată într-o călătorie nevăzută, în profunzimea celor po­vestite de Marius Ghidel cu pasiune, cu o însuflețire care-i trăda sinceritatea. Venise și cu niște desene, pe care le-am luat cu timiditate între degete, aproape fără să le văd. Nici pe Marius Ghidel nu-l vedeam prea bine, parcă priveam prin el și nu izbuteam să-i rețin deloc trăsăturile fizice. La un moment dat, șocată de ceea ce auzeam, am prins curaj și l-am întrebat:
- „Spuneți-mi, ați avut vreodată vreun diagnostic psihi­atric, ați fost internat la vreun spital de profil”?
El a zâmbit cu blândețe și mi-a replicat:
- Același lucru m-a întrebat și dl. profesor Dumitru Constantin Dulcan. Nu, n-am avut niciun diagnostic de acest fel și n-am fost internat în vreun spital de psihiatrie.
Ceea ce auzeam părea uneori așa de greu de acceptat încât întrebarea se impunea, pur și simplu. Toate reperele cunoscute ale lumii noastre căpătau conotații fantastice, tulburătoare și pline de mister atunci când omul acesta de­păna amintiri din istoria universului. Își amintea frânturi, sentimente, descria chipuri, îngeri, Iadul și Raiul, descria senzații, personaje, întâmplări și evenimente care sfidau logica omenească. Descria o călătorie a spiritului său prin Univers, călătorie care începuse de când Dumnezeu era sin­gur și de când „scriitorul divin” scria în Cartea Vieții toate cele posibile care vor fi vreodată. Pentru a mesteca aceste povești aveai nevoie să evadezi din propriile-ți repere, să le transcenzi, să te deschizi pentru a accepta că există oameni pentru care realitatea existenței arată diferit de tot ce cu­noști, de tot ce știi și de tot ce ai acceptat și ai înțeles până atunci. Marius Ghidel mi-a lăsat o impresie plăcută la prima întâlnire, îmi era clar că este un om sănătos psihic, ba chiar m-a impresionat prin blândețea, prin bunătatea și prin căl­dura lui liniștită. După o perioadă de timp i-am spus că ar fi corect să-și scrie singur cartea, că experiențele sunt ale sale și poate că tocmai acesta este sensul lui, să-și transmită me­sajul prin propriile-i cuvinte. M-am gândit că experiența ta n-o poate cunoaște mai bine decât tine nici cel mai strălucit comentator. Și așa s-a așezat pe scris Marius Ghidel, așa s-a născut această carte, pe care am îngrijit-o apoi – ca pe-o floare personală – împreună cu editorul ei, Ioan Busuioc.
Prima variantă a cărții conținea doar poveștile sau po­vestea vieții lui prin univers. Erau scrise pe scurt, dar plăcut. I-am returnat-o, presimțind că lipsea ceva din carte, că mai era ceva ce nu spusese, încă. „Scrieți mai amplu, descrieți în amănunt, mai trebuie ceva”, i-am spus, ascultându-mi im­pulsul interior. Și da, mai era ceva, poate chiar esențialul. Lipsea învățătura spirituală, desigur. Marius Ghidel o are în interior, era acolo, ascunsă bine, poate insuficient înțeleasă chiar de către el însuși. Dar învățătura spirituală este chiar mesajul lui, este esența trăirilor sale, este – poate – sensul vieții sale, motivul pentru care experiențele însele au exis­tat. Mesajul lui spiritual a apărut într-un târziu, după insis­tența mea de a completa cartea, fără să fi știut ce lipsea. Simțeam doar că lipsea ceva. Și numai după ce Marius Ghidel a venit și cu învățăturile spirituale pe care le ținea ascunse, evident inconștient, am parcurs cartea în întregime, am corectat-o și am intrat cu adevărat în spiritul ei.
Lectura a fost ca o aventură pe Everest: uneori părea  că-mi taie respirația peisajul frumos, uneori inedit, alteori surprinzător și fantastic, uneori plin de profunzimi și chiar de idei geniale, iar alteori mă opream din citit în încercarea de a înțelege, de a accepta și a integra experiențele tulbură­toare ale autorului. În acele momente mă cuprindeau du­biile, mintea proprie nu-mi permitea să pătrund în atmosfera acelei realități căreia nu-i găseam noimă, sprijin și repre­zentare în propria mea lume. Când se întâmpla astfel fă­ceam o pauză de câteva zile pentru a merge mai departe cu lectura și corectura textului, în același timp, după care sim­țeam iarăși impulsul să revin, mă trezeam din nou prinsă și surprinsă de simplitatea și, în același timp, de complexitatea ce se ivea în fața ochilor mei. Într-o zi, impulsionată de ne­voia interioară de certitudini, m-am rugat Domnului să-mi arate adevărul într-un fel în care să-l văd clar și să știu că a duce povestea lui Marius Ghidel către lume e ceea ce tre­buie să fac cu adevărat. În dimineața de după rugăciune m-am trezit mergând inconștient către propria bibliotecă, am întins mâna, la fel de inconștient, pe un raft și am extras o carte pe care nu-mi aminteam de când o aveam și n-o des­chisesem niciodată. „Dinamica planului Astral”, de Robert Bruce, Editura Infinit. Am deschis cartea la întâmplare. Lo­cul în care am deschis descria tocmai o experiență care-mi  plăcuse în mod deosebit la Ghidel, experiența în care el in­tră în oglindă și se vede pe sine, cel de afară, ca fiind imagi­nea. Mi-a părut șocantă această inversare a realității, dar mi-a plăcut și chiar am reflectat dacă nu cumva... lumea mate­rială este imaginea lumii spirituale, dacă nu cumva realita­tea pe care o vedem – materială, palpabilă –  este doar ima­ginea din oglindă. Robert Bruce descrie în detaliu anumite tehnici pentru intrarea în diferite tărâmuri virtuale, printre care intrarea într-un tablou și intrarea în oglindă. „Fantastic”, mi-am spus. Și-am continuat să citesc cartea. Subiectul cărții era, desigur, ieșirea în afara corpului sau EEC, dar toate acestea erau prezentate de autor ca fiind posibile aplicând anumite tehnici, pe care le și descria în amănunt, astfel încât să poată fi reproduse. „Cei care se proiectează și care experimentează o activitate energetică intensă la nivelul centrilor energetici dintre sprâncene și din zona creștetului capului simt adeseori că se proiectează și ies din corp la aceste niveluri. Acest lucru duce de multe ori la experiențe astrale de tip tub”, scrie Robert Bruce. Așadar, Marius Ghidel iese din corp cel mai des prin creștetul capului și descrierea de mai sus confirmă că el ar putea avea – între altele – experiențe astrale de tip tub, cum le numește Robert Bruce. Marius Ghidel se trezește în lumi paralele, în Shangri La, adesea, și ajunge acolo ieșind prin vârful capului.  Cartea lui Robert Bruce a fost ca un pansament pentru mintea mea, care s-a trezit încurcată și prinsă de dubii în fața extraordinarului experiențelor lui Marius Ghidel. Unele dintre experiențele descrise de Bruce întrec chiar imaginația, iar altele sunt asemănătoare cu cele descrise de Ghidel.
În aceeași zi m-a sunat o prietenă, care tocmai traducea o carte la fel de năucitoare a unui celebru inițiat american. Traducând cartea cu pricina prietena mea trecea prin aceleași stări ca și mine. Ea mi-a spus, între altele, despre experiențele în afara corpului ale lui Robert Monroe și mi-a trimis linkuri pentru documentare. Robert Monroe a înființat un institut de cercetări după ce a început să aibă experiențe involuntare de ieșire din corp. Experiențele lui Robert Monroe și cercetările sale au avut harul de a mă liniști și a mă ajuta să înțeleg deplin că lumea lui Marius Ghidel putea fi cât se poate de reală, că el ar putea fi un om care are un mesaj special pentru lumea noastră și, poate că am și eu un rol în destinul său. Ulterior am remarcat o sincronicitate: în aceeași zi întâlnisem două referințe fundamentale despre călătoriile astrale și cele două referințe veneau cu două persoane care purtau același nume: Robert. Robert Bruce și Robert Monroe. Sincronicitatea nu-mi este deloc indiferentă, dimpotrivă.
Mai târziu, revenind la o carte a doctorului David Hawkins, „Vindecare și recuperare” (ED. Cartea Daath), am regăsit experiențe asemănătoare celor relatate de Ghidel descrise de către Doctorul Hawkins, inclusiv referințele lui Hawkins la Robert Monroe, iar aceasta mi-a întărit convingerea că Marius Ghidel este autentic și deosebit de interesant prin experiențele sale.
Trebuie să spun că paranormalul nu se află în preocupările mele obișnuite, ba am avut chiar o inapetență pentru acesta și de aici reținerea mea. Sigur că Marius Ghidel nu are experiențe paranormale, cât mai degrabă experiențe spirituale, generate – aș spune – de nivelul său înalt de conștiință și de starea lui spirituală, obținută prin detașare, credință, iubire, acceptare și o mulțime de alte trăiri din spectrul stărilor înalte ale conștiinței. Faptul că este un experimentator spiritual m-a convins complet. Căci Siddhis sau puterile spirituale sunt o consecință a stărilor înalte ale conștiinței și ne dăm seama că avem de a face cu stări înalte ale conștiinței când, pe fondul unei spiritualități autentice și a practicii spirituale, se produc fenomenele Siddhis sau experiențele deosebite. La Ghidel avem de-a face cu unele manifestări de tip Siddhis, dar și cu unele care le depășesc cu certitudine. Mai mult, Ghidel a devenit cunoscător spiritual în timp: experiențele speciale au fost dintotdeauna cu el, au venit pe lume o dată cu el și nu sunt rodul intenției, al dorinței sau al străduințelor sale personale. Tocmai de aceea experiențele lui ar putea conta și din ele s-ar putea ivi o teorie spirituală valoroasă.
Mi-am amintit că am cunoscut la vârsta de 20 de ani un bătrân (am și lucrat cu el o vreme), care avusese trei morți clinice. „Nea Costică” îi zicea lumea acestui bătrân. Pentru că lucram împreună, aveam timp pentru împărtășire. El îmi povestise pe unde călătorise în timpul morților lui clinice, cum arăta Raiul, cum se întâlnise cu diferite rubedenii care muriseră de mult, ce fericire era „Dincolo” și îmi povestise chiar că fusese trimis obligatoriu înapoi, fiindcă mai avea treburi de făcut pe Pământ. Între misiunile pentru care se întorsese a fost – cred – și aceea de a avea grijă pentru o vreme de mine și a-mi povesti despre călătoriile sale fantastice în lumile nevăzute despre care eu habar nu aveam la vârsta aceea. Nea Costică murise de trei ori și îi băgase în sperieți pe toți de câte ori se întorsese. Povestea râzând despre învierea lui și despre lumile prin care colindase în timp ce era mort. La fel ca Marius Ghidel, avea o bunătate și-o blândețe covârșitoare, iar întâlnirea mea cu el la vârsta de 20 de ani a fost una dintre cele mai frumoase întâlniri de viață. Nea Costică îmi purta de grijă, mă apăra de răutatea altora și mă învăța lucruri despre viață cu o răbdare îngerească. Iată că acum amintirea povestirilor lui despre Lumea de Dincolo mă ajută să-mi găsesc un punct de sprijin în propria experiență de viață pentru a-l înțelege pe Marius Ghidel.
Apoi, pe la 25 de ani, un coleg din presă (regret că     nu-mi amintesc numele lui, nu cred că am vorbit de două ori în toată viața: și el a trecut pragul cu ceva ani în urmă, dar îi sunt recunoscătoare) m-a dus acasă la un bătrân la fel de teribil. Se numea Ilie Cioară. Colegul îmi spunea că nu mai întâlnise un om la fel ca Ilie Cioară. Stătuse mulți ani în podul unei case de frica arestării, pe vremuri. Și acolo, în podul casei, a început să iasă din corp, să călătorească, dar nu doar în afara casei sau a satului, ci și prin alte lumi. Putea să vorbească chiar și cu oamenii morți. Ilie Cioară intra în lumea de dincolo și aducea vești precise de la cei care trecuseră și cu ani în urmă pragul vieții fizice. Cei care-l prigoneau i-au făcut cel mai mare cadou al vieții: l-au trimis către propria-i natură, către propriile-i capacități care așteptau să se ivească din el. Ilie Cioară avea în jur de 78 de ani când l-am vizitat acasă. Locuia într-un apartament obișnuit, la etajul opt, și trăia într-o simplitate covârșitoare. Lumea materială nu mai era pentru el importantă. Trăia simplu, făcea mișcare în fiecare zi, mânca natural și arăta teribil de bine pentru vârsta lui. Chipul îi era blând, luminos și emana o frumusețe aparte. Publicase și niște cărți care conțineau povestea lui și înțelepciunea de viață pe care o acumulase prin experiențele trăite. La vremea aceea n-am fost pregătită pentru întâlnirea cu Ilie Cioară. Simțeam că era ceva deosebit cu el, cred că și el simțea ceva legat de mine, căci mă suna adesea, chiar insistent, dar n-am avut curajul să scriu povestea lui. Cu toate că aveam o intuiție fantastică în perioada aceea, care mi-a fost de mare ajutor în slujba de jurnalist, n-am intuit cine era Ilie Cioară și am trecut pe lângă el razant, fără să-l văd prea bine, poate și pentru că ziaristica pe care o făceam atunci presupunea căutarea senzaționalului. Când l-am cunoscut eu pe Ilie Cioară nu mai dorea să intre premeditat în lumea de dincolo, așa cum făcea odinioară. I-am cerut cumva să facă o dovadă a poveștilor lui, iar refuzul său de a-mi oferi astfel de dovezi m-a făcut să mă îndoiesc și să cred că nu era ceva veridic. Ilie Cioară atinsese un nivel spiritual de așa natură încât refuza să mai dovedească ceva, nu-l mai interesa să le arate altora ce poate face, în schimb dorea să vorbească despre lumina care pătrunde viața clipă de clipă și despre frumusețea divinității.
Abia mulți ani mai târziu am realizat că Ilie Cioară a fost iluminat, că l-am întâlnit când trăia această stare de conștiință înaltă, că – poate – lumina din câmpul lui m-a atins cumva și în tăcere m-a trimis în propria mea căutare spirituală. M-am gândit mult la el în timp ce am citit cartea lui Marius Ghidel, la faptul că și Ghidel ar putea fi „special” și că n-aș vrea să trec din nou pe lângă cineva fără să citesc amprenta sa, să-i aștern – poate – un covoraș mic, după puterile mele, în cale. Cred că uneori destinul nostru este acela de a-i vedea pe alții, de a-i sluji, de a-i arăta lumii lumina lor și pentru mine s-a întâmplat aceasta de multe ori, în primul rând grație muncii de jurnalist, care presupune, atunci când ești atent, să ai o anume generozitate, o intuiție bună și puterea de a vedea geniul, frumusețea, forța sau lumina celorlalți. Culmea este că, vorbind cu un prieten despre rateul pe care l-am dat prin întâlnirea cu Ilie Cioară, nesesizându-i starea și mesajul, în timp ce-i spuneam că pe bătrânul acesta iluminat îl chema Ilie Cioară, o cioară adevărată s-a apropiat de prietenul meu, care stătea într-un parc, și a început să croncăne cu putere. Îi auzeam strigătul în telefon. Vreo cinci minute cioara a cântat în limba ei, iar eu am luat această stranie apariție cântătoare a ciorii ca pe un semn, ca pe o confirmare, ca pe o sincronicitate (știți că Carl Gustave Jung a definit sincronicitatea după ce o pacientă îi povestea că visase un scarabeu de aur și tocmai atunci pe geamul cabinetului a intrat un scarabeu adevărat). Întâlnirile vieții noastre nu sunt întâmplătoare, nu? Dacă excludem întâmplarea din experiența vieții atunci există un sens, mai ales al acestor întâlniri deosebite, cu oameni care au avut experiențe deosebite. Și iată cum întâlnirea ratată cu Ilie Cioară, despre care ar fi trebuit atunci să scriu, a devenit astăzi imbold puternic pentru a-l accepta și înțelege pe Marius Ghidel.
Șiragul semnelor a continuat pentru mine când, întâlnindu-mă cu un prieten, un actor cunoscut, i-am povestit despre Marius Ghidel. „Ah, păi și mie mi s-au întâmplat asemenea experiențe”, mi-a mărturisit el entuziasmat. „Mergeam pe o stradă într-o zi și dintr-o dată parcă s-a schimbat textura asfaltului, era... o stradă pietruită, dar erau altfel de pietre, nu așa cum le știm noi. Și lumea era îmbrăcată în costume de epocă, doamnele aveau rochii lungi, pălării, treceau trăsuri, era un mare furnicar. Ce-o fi aici, vreo filmare, m-am întrebat? Dar unde or fi camerele, nu văd nici o cameră de filmat, mă gândeam. Totul era firesc, lumea trecea pe lângă mine, eu pe lângă ea, eram ca la anii 1700-1800. A durat câteva minute mersul meu prin orașul acela ciudat și apoi brusc m-am regăsit pe o stradă obișnuită, pe cea pe care mergeam inițial, dar dispăruseră trăsurile, costumele, nu mai era nici urmă de lume... din trecut. M-am frecat la ochi, nu-mi venea să cred ce se întâmplase. O clipă m-am gândit că am luat-o razna”. O altă experiență a avut prietenul meu când a făcut infarct. S-a văzut, privindu-se pe sine de sus, de pe tavan. Vedea totul în jur, inclusiv propriul trup, și undeva, pe geam, vedea o piață în care era mulțime de lume. Bărbați și femei care mergeau, vindeau, se mișcau. Toți erau foarte fericiți și se uitau la el cu chipurile luminate de bucurie, îi zâmbeau. Toți oamenii aceia îi zâmbeau lui, celui care se uita la sine însuși de la nivelul tavanului, de unde și vedea piața și oamenii fericiți.
Poate una dintre cele mai importante confirmări pe care le-am primit a fost prin însuși Marius Ghidel, căruia i-am cerut – grație unui impuls intuitiv – să-mi trimită ce scrisese despre el prof. Dan Farcaș, despre care îmi povestise de la prima întâlnire. Chiar începutul scrierilor domnului profesor a fost relevant și suficient pentru a-mi spulbera dubiile: „Începând din 2014, am avut mai multe lungi discuții cu Marius Ghidel, atât eu, cât și prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan. Niciunul dintre noi nu a găsit motive să se îndoiască nici de sinceritatea, nici de integritatea lui mintală. Starea sa de sănătate este bună și nu are niciun fel de simptome care să sugereze vreo suferință psihică, sau mitomanie.
Pe parcurs, Marius ne-a relatat în jur de o sută de situații inexplicabile pe care le poartă în minte, întâmplări prin care știe că a trecut, ca și amintiri pe care nu știe de unde și de când le are”.
Așadar, dubiile mele s-au spulberat și fără ele am izbutit să parcurg cartea de două ori, deopotrivă pentru corectură, cât și pentru a intra cu adevărat în atmosfera energetică și vibrațională a lumii lui Ghidel. Sigur că de-a lungul vieții am avut și eu tot felul de experiențe spirituale, că am pătruns – la rândul meu – în diferite stări de grație și de iubire, că văd – de asemenea – un univers subtil, altfel decât vede Marius Ghidel, dar se întâmplă și știu că nu suntem singuri în Univers, cum știu cu certitudine că granițele dintre lumi sunt mai degrabă iluzii, dar – în același timp – extrem de puternice, că ele pot fi trecute atunci când ne este dat să le trecem, fie și dacă am găsit, precum Robert Bruce, tehnici concrete de trecere. Nivelul nostru de conștiință, nivelul nostru energetic și experiența spirituală sunt condiții necesare trecerii în tărâmuri paralele. Ocazional, din diferite motive, cei mai obișnuiți oameni pot avea astfel de experiențe, inclusiv unele de decorporalizare, experiențe de moarte clinică sau experiențe în care ființe din alte planuri se materializează printre noi.
Marius Ghidel descrie experiențe de ieșire din corp, dar și experiențe în care ființe de pe alte tărâmuri, pe care uneori el le numește „extraterestre”, vin printre noi. Acestea sunt două dintre manifestările spectaculoase ale spiritului din interiorul lui Marius Ghidel, dar nu singurele. Marius Ghidel trăiește și a trăit cu mult mai mult decât putem regăsi în experiențele personale, în cele descrise de alte persoane sau în cele pe care le putem regăsi în literatura ezoterică a lumii. În primul rând, el nu a aplicat tehnici pentru a ieși din corp sau pentru a-și aminti vieți anterioare sau frânturi din istoria Universului. Lui i s-au întâmplat toate, pur și simplu. Este un trăitor pur, la el totul este natural, vine de la sine. Are o memorie mai amplă decât o avem noi, ceilalți, și chiar această trăsătură spectaculoasă, memoria ancestrală, este o calitate aproape unică sau extrem de rară printre ființele umane. Memoria din viața de zi cu zi, extraordinară la unii oameni, aproape la fel de performantă ca a unui computer, nu este același lucru – observ acum – cu memoria ancestrală. Oamenii cu memorie din viața de zi cu zi s-ar putea chiar să-și împiedice accesul la memoria ancestrală, la memoria sufletului și a spiritului. Acest tip de memorie ar putea fi prețioasă și ar putea deveni subiect de cercetare în viitor, iar în acest scop Marius Ghidel ar putea fi un subiect formidabil. Cred că accesul la memoria ancestrală are legătură cu sufletul curat, cu frumusețea interioară, cu conexiunea pe care o avem cu divinul, cu poluarea minimă a minții și cu voința divină. Nu ne putem aminti prin proprie voință, ci pentru că ne este dat să ne amintim. Noi suntem „aduși” pe lume și suntem „luați” din lumea aceasta dincolo de manifestarea liberului nostru arbitru și, în mod asemănător, ne amintim de unde venim sau nu, pur și simplu. Cei mai mulți am pierdut conexiunea cu divinul, cu esența noastră, și de aceea suntem inconștienți de natura noastră divină, precum și de aventurile spiritului nostru prin univers. Marius Ghidel este un caz unic, spectaculos și interesant tocmai pentru că el are acest tip de memorie ancestrală, nu doar pentru că are experiențe fantastice de trecere printre văluri și de călătorie involuntară prin lumi paralele. El își amintește ce făcea Dumnezeu când lumea nu era creată. El era acolo, lângă Dumnezeu sau chiar în interiorul lui Dumnezeu. Își amintește cum a venit în această viață, cum se formează pruncul și cum „stătea în afara corpului când era bebeluș și se privea pe sine din afara corpului”. Frumos spune Marius Ghidel, că toți bebelușii fac asta, dar uită apoi.
Grație memoriei despre care am vorbit până acum, Marius Ghidel descrie conformația universului, a Raiului, a Iadului, formele de existență din univers, lumile paralele, aflate la o respirație distanță de noi, Shangri La, în special, Lumea de Dincolo, trăirile spiritelor și felul în care universul imaterial este organizat. El crede că viața în corp este o provocare foarte dorită de îngerii cerului, care râvnesc să vină pe Pământ pentru a înfrunta vicisitudinile vieții în trup și a învăța. Viața în trup este prețioasă și trebuie să conștientizăm adâncimea ei, să o purtăm cu responsabilitate și cu dăruire, căci noi suntem nemuritori și după ce vom dezbrăca haina acestui trup vom fi atrași în lumile care corespund vibrației noastre de aici și nivelului nostru spiritual. El spune că noi mergem, din păcate,  în sens invers drumului nostru, că ne-am rătăcit și, în loc să trăim cu scopul de a ne întoarce la divin, ne tot îndepărtăm de el, fascinați de materialitate și de aparenta stabilitate pe care ne-o oferă lumea materială.
Învățătura spirituală, pe care Marius Ghidel spune că „a extras-o din... Infinit”, este o cale, una grea, dar o cale pentru a ne conștientiza pe noi ca ființe divine și a ne abandona complet Eul omenesc.  Întâmplările pe care el și le amintește sunt și cele care i-au sugerat învățătura, aș spune, deși nu exclud ca în timp el să fi preluat câte ceva – desigur, inconștient –  și din lecturile pe care le-a avut după anul 1989. Am sesizat că-i place Rumi, mi s-a părut că l-a studiat serios pe Lazarev, dar și pe Eckhart Tolle, și simt în învățăturile sale și amprentele altor autori, precum preotul Richard Wurmbrand. Acesta din urmă, un preot cu har și cu exercițiu spiritual profund, predica abandonarea totală a Eului și egalizarea percepțiilor, ca tehnică de lucru cu propriul Ego, ceea ce propune și Ghidel.
Dar, pe de altă parte, nici o învățătură nu ajunge la noi dacă n-o avem deja asimilată în propria conștiință, așa că nu-l bănuiesc de plagiat, cât mai degrabă cred în rezonanța experiențelor și în posibilitățile sufletelor de a se ridica în spațiul energetic în care adevărul se prezintă celor ce-l pot percepe, la fel cum un măr stă în calea celor care au nevoie și vor să mănânce. În altă ordine de idei, Marius Ghidel are experiențe personale speciale, unele unice, precum și idei pe care nu le-am citit la nimeni altcineva. Îmbinarea dintre experiențele personale și învățătura spirituală desprinsă din ele mi se pare atuul lui Marius Ghidel și ceea ce îl face interesant, captivant, credibil și chiar special. Mai mult, deși el se trezește, pur și simplu, în lumi paralele, este capabil să ne împărtășească moduri în care putem și noi să ajungem în ele. Veți găsi în cartea lui Marius Ghidel o poveste fenomenală despre istoria spiritului și a ființei umane, dar și modalități concrete de a trăi, de  a fi, de a mânca, de a simți, de a vă comporta cu lumea înconjurătoare, care au harul de a ne detașa de Ego, cauza fundamentală a distanței pe care am luat-o de Dumnezeul nostru și de fericirea în care existăm, dar nu știm. Când îl vom lăsa pe Dumnezeu să ne poarte prin viață și le vom permite celorlalți oameni să trăiască așa cum aleg ei singuri, chiar dacă nu e întotdeauna o fericire pentru noi, vom putea vedea spiritul și puterea lui aducându-ne fericirea, grația, lumina, binecuvântarea și mijloacele necesare vieții.
Când Marius Ghidel vorbește despre „a face totul doar pentru ceilalți, pe tine să te uiți”, cum și Rumi spunea, cred că vorbește despre abandonul Eului, despre a le da totul altora pentru ca tu să primești totul. În acest principiu cred, dar în forma aceasta, căci știu – la rândul meu – că energia darurilor curge în acest ritm: să dai orice vrei să ai, fie iubire, fie înțelegere, fie atenție, fie bani, fie îngăduință sau orice altceva vrei să primești.
Marius Ghidel propune o cale spirituală, o cale a austerității, pe care el o mai numește cu umor „Calea Prostului”. Nu spun că aceasta este calea perfectă, nu spun nici că am avut un barometru precis de măsurare a veridicității expe-riențelor lui Marius Ghidel. Spun doar că este posibil ca el să fie autentic, că ideile sale ar putea fi la fel de autentice în mare parte, că în el ar putea locui un spirit bătrân de când lumea și că ne putem îndrepta atenția cu seriozitate asupra sa. El ar putea fi un pionier al spiritului, unul care și-a păstrat parte din memoria ancestrală nealterată și, de ce nu, un misionar divin, pe care trebuie să-l întâmpinăm cu florile bucuriei, căci ne aduce vestea minunată că viața continuă, că viața e o călătorie a spiritului prin diferite forme de manifestare, prin forme materiale mai subtile, precum lumina, imaginea și, mai ales, conștiința. Cei care au pierdut ființe dragi și simt durerea acestor pierderi ar putea găsi un pansament pentru suflet în povestea lui Ghidel (și, chiar o simplă poveste de ar fi în scrierea de față, tot ar avea frumusețe, deopotrivă în povestea în sine și în învățăturile desprinse din ea). Acestor posibile calități le-am acordat atenție și pentru ele am acceptat provocarea de a-l aduce pe Marius Ghidel, împreună cu mesajul său spiritual, în lumina conștienței și în calea dumneavoastră. Sper să fie o lectură frumoasă, uimitoare, folositoare, sper ca ea să vă ridice la un nivel de înțelegere și de cunoaștere, de bucurie și de dragoste pentru divin după cum aveți nevoie și acceptați să fie. Sper să vă inspire povestea lui Marius Ghidel și să vă „ghideze” prin pledoaria lui pentru austeritatea omenească și abandonul Egoului, condiția esențială pentru salvarea sufletului, pentru vindecarea și reîntoarcerea ființei la natura sa divină.
Maria Timuc

2 - Frumusețe în dar. Vindecarea sufletului. Dumnezeu este chiar dragostea ta
Cartea aceasta, la fel ca prima - în anumite părți - este scrisă printr-o pătrundere în câmpuri, reală. Sunt mesaje primite în momente de pierdere de sine, care aveau forma unei transmisii, a unui transfer de înțelegere, sau a inspirației. Să le zic: MESAJE DIN INFINIT. Ele veneau de dincolo, cam la fel cum un poet scrie poezii. Nu am folosit mintea, nu le-am gândit, ci le-am scris cum au venit.
De multe ori aveam întrebări în minte și la ele curgeau răspunsuri de nicăieri sau, poate, din infinit. Orice întrebare îmi puneam, mi se răspundea. Dar nu știu cine este Mesagerul ceresc care m-a învățat toate aceste lucruri. Și pentru că vin de dincolo, ele au o mare încărcătură energetică. Nu am avut nicio clipă sentimentul că sunt ale mele pentru că mintea noastră rațională nu poate să conceapă așa ceva. De aceea se citesc cu atenție și mai încet, mai mult se studiază cu creionul în mână. Nu se citesc repede, ca o lucrare literară. De fapt, sunt Mesaje de Iubire din Infinit. De aceea este nevoie de pauze pentru meditație și reflecție. Iar atunci când nu vă mai puteți concentra, iarăși vă opriți ca să înțelegeți. Și mie mi se întâmpla uneori, când le citeam, să nu mai văd nimic în față și să intru într-o stare de reverie. Și uitam de mine. Nu știu cât stăteam în starea aceasta. Textul cărții are puterea ca, acolo unde sunt blocaje să le deschidă, luând și argumentând mereu inversul a ceea ce-și zice eul nostru. Pune Iubire acolo unde este ură, pune înțelegere și îngăduință acolo unde este neacceptare și rezistență. Și astfel te simți descătușat. Destramă egoul și desface legăturile cu lumea aceasta, eliberându-te. Și atunci se ridică din tine Iubirea și o bucurie trainică. De aceea simți că aceste afirmații sunt vindecătoare.

A-i da drumul vieții din mână, să fie cum vrea ea, este raiul. Starea de zero, de non inițiere a nimic, este sfântă. A nu ține cu nicio parte este eliberare de sine. Am înțeles așa: noi suntem creatori de concepte și punem etichete, apoi le luăm în serios, dar fără ele suntem chiar ființa sfântă, divină - nimicul fără margini peste marginile lumii. Dar ce este egoul? Este suma acestor condiționări. Este interesul personal pentru mai mult decât ne trebuie. Când renunțăm să ne mai gândim la trecut și la viitor, sau să mai conceptualizăm, ori să vrem un rezultat bun, sau când NU mai urmărim interesul nostru și nu ne mai trece nimic prin cap, noi cădem - de fapt - în fundal, unde suntem una cu totul. Atunci pornește grația divină. Dar cine suntem noi fără conceptele noastre? Când ești în ego, există înger și demon, dar când dăruiești puterea ta lui Dumnezeu, atunci dispare demonul, dispare egoul, acea parte care-i dă minții idei, revoluții și bătăi, ură și răzbunare și tot felul de răutăți, care nu este împăcat niciodată și nimic nu-i convine. E tot timpul neliniștit. Atunci când dai drumul lucrurilor să fie cum vor ele, dispare împărțirea în bine și rău, deci suferința. Ce simplu este.


Stai într-o stare de Acceptare totală, fără intervenție personală. Viața este non eu. Stai în pace și fii numai Iubire, ca adâncul mării. Doar privește. Tu ești Privitorul și, fiind privire, te unești cu El. E nevoie să înțelegem că exteriorul vine din noi și suntem responsabili pentru tot ce gândim, că ne vine înapoi amplificat prin ceilalți ceea ce suntem noi. Oamenii sunt doar oglinzi. E mare putere în această înțelegere. Când nu mai aruncăm vina pe ceilalți, începe vindecarea vieții noastre. Când oprim atacul nostru, se oprește și din afară. Când gândim numai frumos despre noi și ceilalți, numai iubire ne va veni din față. Viața ne atacă cu răutatea din noi. Dacă în noi este numai apreciere, considerație, înțelegere și mulțumire, din afară vine tot așa. Întotdeauna primim ceea ce suntem. Dacă noi ne schimbăm atitudinea față de ceilalți, atunci viața noastră se schimbă. Important este să înțelegem că nu exteriorul ne influențează ci că tot ce numim realitate vine din noi. Noi o creăm, prin gândurile noastre. Deci atenție ce gândești că vei crea realitate. Cum ești în adânc, așa va fi și lumea ta. Deci ceilalți nu sunt de vină niciodată pentru ceva ce vine din mine. Ei doar ne întorc amplificat ce suntem noi. Sunt oglinzi peste tot.

Nimeni, vreodată nu are dreptate când aruncă vina pe celălalt. Ceilalți nu sunt vinovați niciodată cu nimic. Ne întâlnim mereu cu gândurile noastre în față. Oprești armele, criticile din tine, și nu mai are cine să te atace. Oamenii ne atacă cu armele din noi. Dacă în noi este numai iubire, așa va veni și din față. Fericirea în viață este iubirea ta cu care iubești viața. Noi trăim întotdeauna ceea ce suntem. Dacă în noi este numai apreciere, recunoștință și mulțumire, atunci oamenii nu pot, practic nu pot decât să ne iubească. Ei ne iubesc, cu iubirea noastră pentru ei, și pentru tot ce există. Suntem condamnați la iubire, altfel vom suferi. Când suferi nu este adevărat ce îți spui. Când învinuiești nu e adevărat ce faci, pentru ca celălalt ești tu. Dacă toate vin din noi, cum să fie celălalt de vină vreodată cu ceva? Și de unde vin toate astea? Noi credem că suntem un eu, când de fapt suntem nimeni, adică TOTUL. Deci: Dacă în noi este numai apreciere, recunoștință și mulțumire, atunci oamenii nu pot, practic nu pot decât să ne iubească.


De fapt, noi suntem tot timpul în prezent. Dar trecutul influențează prezentul. Asta înseamnă că trecutul este prezentul și viitorul în același timp. Lucrurile pe care nu le-am rezolvat în trecut, acționează și dau formă prezentului și viitorului. Dacă rezolvi trecutul se rezolvă și ziua de azi, dar și viitorul. Și invers, dacă ștergi păcatele azi, se vor șterge in trecut și în viitor. Ne vedem pe noi acolo, cum suntem cu adevărat, în oglindă. Timpul este doar un concept. În realitate lucrurile doar sunt și atât. Ele nu au calități și etichete. Egoul nostru are preferințe, dar viața doar este. Plusul și minusul se compensează continuu. Ceea ce există peste tot este Iubirea, mereu aceeași, în spatele formei. Trebuie mai mult să renunți la viață decât să o cauți. Să te îndepărtezi de ea tot timpul, să nu o cauți și să nu fii atent la ea, nici dependent de ea, mai bine nu o lua în seamă. Detașarea este fericirea toată, când ești aici, dar nu mai ești al lumii. Detașarea este raiul pe pământ. Ea aduce Iubirea fără motiv. Sacrificiul de „eu” ne golește de egoism și trufie foarte eficient și ne dă sănătate și viitor. De asta să te ții. Dar și răul care ni se face ne ajută enorm – ne curăță sufletul. Când intrăm în conflict, am intrat în ego, adică în iad. Și intrăm în luptă când punem interesul nostru mai presus decât orice. Totul e bun cum este, dar trebuie să înțelegi asta. Să nu bagi grijile lumii în mintea ta.

Dumnezeu mereu este înaintea ta, dar nu știi că este El: e omul care te deranjează, de ce Îl respingi pe Domnul? Este zâmbetul nevinovat al unui copil, e privirea ta care cade pe roua dimineții, impresionată și uimită de atâta frumusețe, e răsăritul de un roșu coniac al soarelui, dimineața, este și durerea ta de dinți de ieri, este ploaia care te-a udat un pic în seara asta. De fapt, ești în palma Lui continuu. De ce nu știi asta?


Ca să vezi frumusețea peste tot, trebuie să nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat. Acesta este raiul. Răutatea lumii vine din noi. Dacă o oprești întâi în tine, ea se oprește și în afară și nimic neplăcut nu mai vine la tine, pentru că întotdeauna vine ceea ce ești tu în ascuns. Ne întâlnim mereu cu noi în fața noastră. Lasă-i pe oameni să-ți greșească și să-ți facă rău sau să te înjosească și nu te împotrivi la nimic. Ai nevoie de umilință ca de aer. Ei te ajută să te eliberezi de eu. Atunci dai drumul energiei blocată pe materie și te înalți. Nu lua în seamă nimic din lumea aceasta, nu o pune la inimă, și vei trăi. Când ceva neplăcut vine la tine, vine exact în momentul când ai nevoie să fii scăzut. Atunci ai mult egoism care îți face rău și durerea vine ca să te micșoreze și să te salveze de tine. Noi suntem cel mai mare pericol pentru noi. Nu te gândi la mai binele tău niciodată, pentru că tu ești sufletul tuturor. Trebuie să gândești numai în sensul interesului pentru toți, căci tu ești ei și atunci vei reuși în toate. Sacrifică interesul personal și plăcerile și vei primi Puterea Cerului de a împlini și vei reuși în toate. Și te vei simți întreg. Noi suferim pentru că nu trăim aici ca un Întreg. Este ca și când un organ al nostru ar vrea să trăiască pentru sine. Păi atunci nu am mai exista. Toate organele și celulele noastre se iubesc și cooperează, că sunt o singură ființă. Noi suntem o ființă comună, cum ar fi o caracatiță cu miliarde de brațe. Nu suntem separați. Când faci un rău cuiva, ție îți faci: iei un baros și îți dai peste genunchi, toată ziua. Ce înseamnă asta? E o nebunie. Noi suferim pentru că ne credem diferiți. Și de aceea nu ne ajutăm între noi. Când unești opusele și nu mai vezi răul sau vinovați peste tot, atunci te-ai eliberat de eu și vei înțelege că ești o ființa întreagă. Atunci numai Iubirea există și pornește Miracolul. Frumusețea vieții este în afară de bine și rău și nu o poți vedea decât dacă te oprești din împărțire. Sau când accepți, ori dăruiești și ești recunoscător, intri în divin pe loc, fără nimic altceva. Prin simpla Acceptare tu deschizi cerurile. Numai dacă renunți la bine și rău, vei vedea peste tot Iubirea, real, și exteriorul va lua atunci forma interiorului tău.
 
3 - Secretul mulțumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc. Adonai Elohim Shemaiya.

PE TINE TE IUBESC ȘI PENTRU SLAVĂ TA TOATE LE FAC, DOAMNE!
Nimic nu se întâmplă de două ori la fel, chiar dacă de multe ori situațiile sunt asemănătoare. Ele se aseamănă datorită mecanismelor care stau la baza acestora, mecanisme care sunt imuabile și care au la bază legile lui Dumnezeu, ale ordinii divine.
Am convingerea că, prin citirea și înțelegerea mecanismelor, prin repetiție și făcând identificări corecte, printr-un comportament continuu care să mărturisească înțelegerea lor în profunzime, avem șansa să îmbunătățim radical viața noastră pe pământ.
Spre a înțelege și apoi a învăța să deslușim noi înșine mecanismele care explică comportamentele omului pe pământ, am explicat diferite situații din viață și modul corect de abordare și de reacție, astfel încât acestea să fie spre creștere spirituală, spre întoarcere conștientă a noastră spre ființa divină comună care suntem. Printr-un comportament adecvat, adică cel care ne apropie cât mai mult de omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, reușim să trăim nu numai în pace și bunăstare, în armonie cu toți din jur și cu noi înșine, dar mai ales reușim să atingem comuniunea cu Dumnezeu, adică Îi lăsăm Lui loc și prioritate în viața noastră, voia Să se manifestă prin noi și astfel viața noastră devine minunată.
Ce înseamnă viață minunată? Viața în care sufletul se îmbogățește duhovnicește, reușește să își îndeplinească singura misiune pe care o are aici pe pământ, să dăruiască iubire necondiționat, prin manifestarea fără echivoc, continuă a Celui care este Calea, Adevărul și Viața. Numai așa avem șansa unei reale forțe ascensionale la trecerea Dincolo, în veșnicie.
Pe tine Te iubesc și pentru slavă Ta toate le fac, Doamne!
Irina Ionescu

MESAJE DIN LUMEA DE DINCOLO
Textele sunt de fapt intrări în câmpuri. Nu urmăresc o coerență între ele, nu folosesc mintea. Este un dialog cu fiinţe din altă lume. Doar le strâng pe multe foi, într-o anumită stare, dar nu le pot organiza. Sunt depăşit de multitudinea lor. Uneori ei repeta lucruri, acolo unde noi nu înţelegem sau nu acceptăm sau rezistăm. Nu am făcut un efort de simplificare pentru că ele funcţionează ca o incantaţie, adică fiecare cuvânt este important şi am un respect faţă de acestea. Până şi repetiţia din multe puncte de vedere, are rostul ei de fixare şi o desluşire mai bună. Doar se transmite o înțelepciune: MESAJE DIN LUMEA DE DINCOLO. Este o convorbire cu cineva din infinit.
Acum peste 6000 de ani s-au făcut identificările cum nu e bine. În cărţile scrise de mine s-au inversat identificările de pe corp pe suflet şi s-a arătat cum funcţionează mecanismul acesta. Dar trebuie un timp ca să poată fi acceptate şi repetat din diferite puncte de vedere că să se vadă cum funcționează în diferite situaţii. În esenţă, lucrurile sunt simple, şi privesc mereu un mecanism fizic care se întâmplă în spatele cuvintelor ca să păstrez exigența şi corectitudinea explicaţiilor.
Marius Ghidel


Citiți această carte detașat, lăsând spiritul critic deoparte. Încercați să abandonați egoul și veți simți mesajul acestei cărți.
Repetițiile încearcă să spargă niște tipare greșite, niște concepții eronate create pe parcursul vieții.
Încercați să lăsați mintea critică la o parte. Cartea transmite o stare însă nu căutați nici această stare și ea va veni. Și atunci înțelegerea vă va cuprinde.

Rămâi într-o stare de fără tine, asta îți dă tihnă și împlinire. Nu te mai scurgi în afară. Exact. Nu mai pierzi energie. Și te hrănești din iubirea care vine de la izvor când te lași pe tine. Și nu te duci cu atenția către nimic. Totul este indiferent. Să nu judeci nimic și să nu faci comentarii. Fără curiozități, fără analiză, nu te uiți la cusururi, fără nimic. Și atunci rămâi rotund. E important să nu se termine nicio propoziție într-un mod absolut negativ. Să nu mai mergem către exterior cu totul. Să lăsăm un spațiu pentru respirație. Stai desprins, să nu te pierzi în lume, să nu te bagi în ea prea mult. Să nu faci lucrurile perfecte, să mai și greșești. Să fii aiurit, să fii distrat. Să-ți ceri iertare dacă deranjezi pe cineva și să mergi mai departe.

Când atenția mea se duce spre el, să se ducă cu iubire. Nu există altfel. Tu trebuie să-l iubești orice ar face el și în orice situație. Dacă nu pot să stau în mine și m-am scăpat în afară, dacă tot m-am dus în afară, să mă duc spre el cu iubirea aceea fără margini. Noi îl iubim pe celălalt condiționat: îmi dai, îți dau. E într-un fel un gest egoist, însă dacă eu nu îl iubesc, pierd iubirea, pierd legătura cu divinul, cu lumina, pierd bucuria vieții, pierd totul. În momentul când intru în conflict, am pierdut dragostea și legătura cu cerul, pe loc. Nu am nevoie de conflict. Eu trebuie să-l iubesc ca să-l iubesc. Ca să am iubire în mine. Că dacă îl critic, a fugit iubirea. Nu e nevoie să ai dreptate niciodată.

Să lași dreptatea. Și ce câștigi? Cerul. Pierderea importanței materiei este un câștig pentru suflet. Ai nevoie să pierzi materialul mereu. Și m-am liniștit. Câștigi echilibru, liniște și pace interioară, frumusețea, divinul, lumina și iubirea. Câștigi finețea, fericirea și bucuria de viață. Că într-o dispută nu ai fericire, lupta în sine este durere. Trebuie să cedezi tot timpul mai mult binele tău. Smerenia într-adevăr... Fără ea nu poți face nimic. Călugării sunt dați la un duhovnic care îi termină, ca să renunțe la voia proprie, la apărare, la dreptatea lor, la ei. Să nu mai fie ei, să renunțe la mândria asta, la individualitatea asta egoistă, la dreptate. Când ai dreptate, ai doar pe moment. Nu întotdeauna. Nu e nevoie să o absolutizezi.

Dreptatea ta - să o dai din prima, că atunci o dai cu tot sufletul. Renunți la dreptatea ta. Nu ai nevoie să ai dreptate niciodată. Asta este iubirea: să nu te aperi niciodată! Te duci spre situațiile de viață fără dorința de a câștiga nimic.

Dreptatea ta - să o dai din prima, că atunci o dai cu tot sufletul. Renunți la dreptatea ta. Nu ai nevoie să ai dreptate niciodată. Asta este iubirea: să nu te aperi niciodată! Te duci spre situațiile de viață fără dorința de a câștiga nimic.

Asta am făcut dintotdeauna, instinctiv. Dar dacă tu cedezi, dar în interior simți că ești nedreptățit, nu este în regulă. De aceea, tu trebuie să cedezi dreptatea ta orice ar fi, de la început. Nu cântărești, nu socotești, că te închizi la divin. Stările noastre interioare și afirmațiile noastre închid sau deschid cerul. Numai asta se întâmplă. Și dacă ești atent ce spui și ce faci, poți să dai voie energiei divine să curgă în viața ta sau o poți închide prin reacție. Suntem ajutați.

Când alții, din invidie sau răutate, ori din alte motive te tratează urât, desconsiderându-te sau atacându-te, să ai puterea să te declari imediat învins și să le oferi victoria pe loc. Imediat, atunci trebuie. Altfel este o chestie de superioritate și nu este rezolvarea aici. Nu mai este, ai pierdut iubirea și rămâi cu niște energii blocate. Astea te omoară când adaugi altele la ele de același fel. Se transformă în boli. Nu este bine. În toate situațiile de viață să ai puterea să te cercetezi pe tine, și în momentul în care apar neînțelegeri, să le accepți fără comentarii.

Înlocuirea fiecărui gând negativ cu unul pozitiv, încurajator, cu iubire și recunoștință, asta e vindecarea. Gândurile negative te vor ataca prin oameni și prin întâmplări neplăcute. Sunt gândurile tale acolo. Suferi ceea ce ești, ca să nu îți mai permiți vreodată să murdărești viața cu gânduri rele. Noi vedem în afară doar consecințele gândirii noastre. Lumea este ca o pânză pe care noi pictăm. Toate gândurile se întrupează. Noi, de fapt, nu aveam pe cine să atacăm. Mereu ne vine înapoi ceea ce ne închipuim. Ne batem cu noi înșine, cu gândurile noastre. Suferim ceea ce suntem. Lumea urmărește tot timpul ce ne imaginăm. Fericirea este opoziția la eul tău, la interesul personal. Tu ești fericit numai când îi faci pe ceilalți fericiți. Nu-ți permite să învinuiești, că vei fi atacat din afară cu forța răutății tale apoi. Stai mereu în zero. Golirea de sine îți mărește viitorul, pentru că aduce miracolul în viața ta. Când dăruiești, nu mai ai așteptări.

. Înțeleptul este ca un prost. Dar lumea i se închină, pentru că i-a lăsat spațiu să vină spre el, să respire, să existe. El doar dă voie vieții să fie. Aceasta este cea mai mare putere a sa.

Divinitatea este dincolo de logică și rațiune. De aceea ea nu poate fi cunoscută cu mintea, decât atunci când mintea cade. Dar mintea este eul. Numai în abandon de sine îl cunoști pe Dumnezeu. Eul nu poate realiza decât un joc al trufiei, la infinit. Numai când te predai pe tine te unești cu Domnul. Soluția la toate problemele tale este să le dai Lui pe toate și tu să le uiți, să te lași pe tine, să nu mai fii important. Când tu nu mai contezi, când nu mai faci nimic pentru interesul tău, reușești în toate, pentru că devii ființa comună și astfel te unești cu Domnul.

Cea mai mare bucurie este să nu vezi niciun rău și niciun vinovat, niciunde. Nu arunca vina în afară, totul vine din tine și se întoarce apoi spre tine. Să nu existe critică, ci numai apreciere, căci viața ta va lua forma interiorului tău. Caracteristica esențială a naturii: se abandonează total pe sine, se predă ușor. Cu cât ești mai gol de eu, cu atât mai multă fericire primești în viață pentru că faci loc Miracolului. Venim ca să înțelegem că suntem ființă a cerului, nu a pământului, și să rămânem o ființă de lumină. Interesul personal ne omoară. Când mergi spre mai mult, îți moare sufletul.

Zi mereu: și ce dacă, la ce i-a folosit? Și lași totul să treacă pe lângă tine. Nu pui la inimă nimic. Noi suntem îngeri și, pentru îngerii de la prag, lumea aceasta nu există. Deci nu există nimic care să ne afecteze. Supărarea noastră vine din faptul că noi credem că suntem umani, când de fapt suntem în continuare îngeri. Nu ai pentru ce să lupți. Lumea este nimic. Dă drumul vieții din mâna ta - este rezolvarea la toate. În momentul în care a apărut un conflict, am cedat. De aceea vine conflictul, ca să te îndepărteze, să pierzi. Pentru că atunci când pierzi, tu câștigi viață. Deci conflictul vine ca să îți dea viață, că nu mai ai energie. Un rău vine spre tine ca să te desprindă. Ceea ce se opune egoului este adevărul.

Trebuie să fii gol de tine pentru a auzi șoapta divină.

Uite un joc al mulțumirii și recunoștinței, un joc de apreciere: caută motive de mulțumire și recunoștință în fiecare lucru pe care oamenii îl critică. Uită-te la partea pozitivă a lucrurilor. Asta te va întări în iubire. Transformă negativitatea în dragoste, apreciere, mulțumire și recunoștință.

Adevărata realitate este aceeași ca înfățișare, dar în ea este numai dragoste. Realitatea construită de ego este o iluzie, o minciună. Numai sufletul are realitate de la sine, că este parte din Dumnezeu. Aceeași forță pretutindeni. Orice negativitate vine dintr-un eu care nu există, deci nu este adevărată. Numai iubirea este adevărată. Noi ce privim atunci când observăm numai rău și vinovați? Vedem doar consecințele a ceea ce își zice eul care nu există și sunt nereale. Realitatea aparține numai ființei divine, care are viață de la sine și nu depinde de nimic din afară. Deci adevărata realitate este a sufletului. Noi nu trăim în realitate, ci într-o iluzie, într-o minciună: o pseudo-realitate. Adevărata realitate este numai iubire. Seamănă cu ce vedem noi, dar sentimentele din ea sunt doar de iubire.

Starea corectă este să alături perspectivele diferite și să nu ții cu niciuna în mod special. Nu există bine și rău decât pentru ego. De tine sunt mulți oameni legați, poate mii și, de aceea, de o victorie asupra ta însuți vor beneficia toți. Când tu nu vei mai gândi rău despre nimeni, oamenii nu vor mai putea greși. Poți înțelege asta? Ei greșesc pentru că tu gândești întâi răul. Pentru că îi condiționezi. Și faci asta pentru că excluzi alte aspecte ale lucrurilor. Când ai împărțit și ai ales o parte, ai căzut din rai. Și ai dat foc la pământ. Intri în conflict imediat cu cel care are o altă perspectivă. Dă-le voie la toate să existe.

Dar prin negativitate în primul rând te ataci pe tine și îți scazi sistemul imunitar. Dacă în noi este nemulțumire, oamenii se comportă la fel, i-ai stricat. Ei iau forma interiorului tău. Pentru ca lucrurile să se schimbe, noi trebuie să fim numai iubire orice ar fi. Ei sunt răi pentru că în noi este răutate. Ei ne atacă cu răutatea din noi. Dacă oprim atacul nostru, ei nu pot decât să ne iubească. Exteriorul depinde de energia divină care vine prin noi. Suntem un fel de întrerupător. Nu se schimbă imediat, dar după un timp, când noi nu vom avea obiecții și condiționări, viața noastră se schimbă ca prin minune. Viteza cu care noi pierdem egoul este viteza cu care ni se schimbă viața. Cei din fața noastră sunt doar oglinzi.

Noi nu-L acceptăm pe Tatăl Ceresc pentru că El se opune căii noastre spre mai mult, este în direcție opusă. De aceea nu ne putem întâlni cu El în mai mult, ci numai în mai puțin. Când mergi spre puțin, viața ta începe să se vindece de la sine, pentru că te apropii de El. Și prezența Lui este cea care vindecă, adică lipsa egoismului tău. El este în puțin.

Suferi pentru că nu mai ești una cu divinul, cu aproapele tău. Te superi pentru că nu mai iubești. Supărarea pe celălalt este un fel de ciudă pe tine, o supărare pe sine că nu mai ești una cu El.

Egoul, care nu există, se supără. Ființa divină care înseamnă a elibera, a da voie, nu se supără de nimic. Omul orgolios va fi umilit întotdeauna. Pentru acel gol de sine, un univers întreg s-a mascat ca să sufere el cât mai tare. Pentru că el nu știe că în spatele tuturor lucrurilor este divinul și se va supăra la pierdere. Dar supărarea îi va aduce suferință, care îl eliberează de orgoliu. Deci totul este bine așa cum este. Când ești gol de tine te unești cu ființa divină. Lipsa orgoliului permite căsătoria. Ca să fii fericit, trebuie să vrei ca ceilalți să fie fericiți, pentru că ei sunt tu. Sufletul nostru este universul. Nu ești o ființă particulară, ci o parte din univers. Vii cu grila iubirii peste comportamentul tău. Dacă te duci spre uman, se rupe legătura cu divinul și începi să te distrugi. Asta este adevărata putere: detașarea, desprinderea, destrămarea. A căuta mai mult binele tău este o pierdere și o autodistrugere. Când vine o neplăcere, înseamnă că ești prea lipit de uman și îți moare sufletul. Boala te desprinde și îți salvează inima. Nu te duce spre lume și vei avea tot ce vrei. Nu te duce spre viață și viața ta se va îmbunătăți. Când te gândești la uman, pierzi viață, că se duce energia din tine.

Căderea din rai asta este: să nu te duci spre mai mult, spre uman cu totul. Nu totul pentru tine. Nu ai nevoie și nu îți trebuie. Pentru că oamenii se înglodează și se înnămolesc în eu ca într-un nisip mișcător.

Să-i iubim pe oameni mai mult decât pe noi, indiferent cum sunt ei. Egoul numai se apără, el nu poate să dăruiască. Trupul este un vas prin care duhul se manifestă. Tot ce este în natură dăruiește. Aerul dăruiește, pământul dăruiește, plantele dăruiesc. Tot ce a creat Dumnezeu este altruist. Egoul este păcatul. Când te raportezi la interesul tău, la binele tău, la plăcerea ta, la dreptatea ta, greșești întotdeauna. Trebuie să cauți interesul tuturor și pe tine te lasă și te uită, și nu vei greși.

Cum putem fi fericiți în viață? Noi suntem toată fericirea lumii dacă trăim ca ființă divină comună pe pământ. Dar, dacă trăim ca un eu, vom fi nefericiți continuu și dependenți de exterior. Egoul este mărginit și de aceea se atașează și nimic nu îi este îndeajuns. Are nevoie să se simtă întreg și de aceea adună. Tot necazul pornește de la eu. Dar asta nu se termină niciodată. De fapt nefericirea lui este continuă. Fără capăt, pentru că este mărginit. Dar e păcat să ne irosim viața, când nu trebuie decât să renunțăm la identificarea cu eul, cu trupul și mintea noastră. Noi suntem mult mai mult decât toate astea. Mă gândesc mereu la lumea de unde venim, cât este de frumoasă. Nu pot acorda toată atenția mea acestei lumi și de aceea par un nepriceput, sau le încurc pe toate, dar nu contează.

Știi când un om iubește? Când continuu nu știe decât să dăruiască: cuvinte frumoase, grijă, atenție, veselie, bucurie, zâmbet, îmbrățișări gratuite, complimente, când susține, nu ia seama la greșeală, nu pune nimic la inimă, uită răutatea, doar ajută și încurajează, prețuiește totul, respectă, mulțumește și este recunoscător, doar apreciază, acordă circumstanțe atenuante la infinit, ia asupra lui greutățile celuilalt și nu ia seama la greșeala aceluia. Doar iubește. Acest om este omul lui Dumnezeu. Lângă el să stai. Trăiești când restrângi corpul. Când dăruim, ne unim cu oamenii și cu divinul. Te unești prin iubire și te distanțezi prin acuzație și atac. Să înțelegem că suntem ființă divină.

Editura: Dharana

Anul AparițIei: 2018, 2019, 2020

EdițIe: Broșată, plastifiată mat

Format: 13/20, cu 2 aripioare de 9 cm

Limba: Română

Nr. Pagini: 1984

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Program de lucru: de luni pana vineri, 9 -18

0040771190545 0040772252302 contact@edituradharana.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!