„Florile merg atât de departe cu bunătatea lor încât parfumează mâinile celor care le strivesc.”
Titlul cărţii noastre, PLANTE ŞI MIRESME BIBLICE. HRANĂ PENTRU SUFLET ŞI TRUP, impune câteva precizări.
Sursa informaţiei preliminare o constituie Biblia în ansamblul ei, Vechiul Testament şi Noul Testament laolaltă, pe drept cuvânt numită Cartea Cărţilor. În paginile ei am identificat 90 de plante, fiecăreia dedicându-i o monografie structurată astfel: menţiuni şi semnificaţii biblice, descriere ştiinţifică, compoziţie chimică, acţiune farmacologică, utilizări (terapeutice), mod de administrare şi, când a fost cazul, contraindicaţii.
Noţiunii de plantă, riguros determinată ştiinţific, i-am asociat vocabula mireasmă nu din dorinţa de a obţine un efect poetic, ci pentru a cuprinde într-un termen atât derivatele unor plante (uleiuri esenţiale, răşini, vin, faină etc.), cât şi preparatele din plante folosite în ritualurile religioase despre care se vorbeşte în Vechiul şi Noul Testament.
Prin subtitlu am dorit să subliniem că plantele şi derivatele vegetale sunt pentru om o hrană complexă, care se adresează nu numai trupului, ci şi sufletului. Mai mult încă, am pus sufletul înaintea trupului, pentru că — se ştie de la părinţii medicinii — partea nu se poate vindeca fără a trata întregul şi nici trupul ignorând sufletul.
Plantele au apărut prin voinţă dumnezeiască în ziua a treia a Facerii lumii, după despărţirea apelor de uscat şi înaintea despărţirii luminii de întuneric: «Şi a zis Dumnezeu: „Pământul să odrăslească verdeaţă: iarbă purtătoare de sămânţă, după felul şi asemănarea ei, şi pom roditor care după felu-i să dea rod cu sămânţă’n sine pe pământ!”» (V.T., Facerea 1:11, BVA, pag. 22). S-a observat corect că singularul generic „iarbă” şi, respectiv, „pom” sugerează ideea de specie pe care, adăugăm noi, o subliniază precizarea că „iarba” şi „pomul” poartă (dau) sămânţă după felul propriu şi asemănarea proprie. Plantele sunt aşadar, potrivit Sfintei Scripturi, parte a lumii. Această parte a lumii, Dumnezeu o dăruieşte în ziua a şasea oamenilor: «Şi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau vouă toată iarba dătătoare de sămânţă pe faţa'ntregului pământ, şi tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom într’nsul; acestea vă vor fi vouă spre hrană.”» (V.T., Facerea 1:29, BVA, pag. 23). Faptul că Dumnezeu ne-a dat nouă, oamenilor, plantele „spre hrană” motivează atât finalitatea, cât şi titlul şi subtitlul cărţii noastre.
Cele nouăzeci de plante asupra cărora ne-am aplecat noi apar firesc, în cursul povestirii unor întâmplări şi evenimente biblice, cu prilejul prezentării unor lăcaşuri şi ritualuri, în parabolele profeţilor şi ale Mântuitorului. Multe dintre ele sunt — cum se va vedea — bineplăcute lui Dumnezeu şi caracterizate ca atare. Unele sunt pomenite ca făcând parte din hrana coti-diană a populaţiilor şi personajelor biblice. La altele se recurge în situaţii extreme, de calamitate. Cu unele este ilustrată în parabole fapta bună a omului, iar cu altele fapta rea. Noi le-am cules pe toate din albia povestirii şi a semnificaţiilor spirituale, pentru a le evidenţia, pe de o parte, semnificaţia pe care le-o conferă textul biblic, iar pe de alta pentru a le prezenta utilizările terapeutice.
În legătură cu identificarea plantelor menţionate în Biblie, trebuie să spunem că nu există întotdeauna unanimitate de opinii. Controversele apar încă de la descifrarea originalului, apoi nici tălmăcitorii textului biblic, care trebuie să aibă o uriaşă cultură generală, nu s-au putut substitui botaniştilor. Dar nici botaniştii nu se pot pune în toate cazurile de acord; a se vedea exemplul Mărului. În privinţa identificării plantelor menţionate în Biblie, noi credem că trebuie să se ţină seama de două elemente: a) spaţiul în care s-au petrecut evenimentele biblice este un spaţiu de interferenţă, unde se pot întâlni specii din arii diferite; b) de-a lungul a două milenii, unele specii au putut să dispară sau să se transforme într-o măsură semnificativă.
Fiindcă s-ar putea ca unii cititori să se întrebe de ce doi oameni de ştiinţă au consacrat o carte plantelor menţionate în Biblie, noi nu ne sfiim să afirmăm că suntem în acelaşi timp şi oameni cu credinţă. Noi considerăm că între Ştiinţă şi Credinţă nu există antagonism. Ştiinţa şi Credinţa sunt compatibile, fiind feţele aceleiaşi monede.
Împotriva teoriei evoluţioniste care a împărţit tot ceea ce este viu în regnul animal şi regnul vegetal, noi situăm omul într-un regn propriu, anume „regnul uman”. Singur omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său şi înzestrat cu suflet nemuritor, forma cea mai înaltă a existenţei, a tot ce există în Universul infinit. Atât timp cât credem în legea conservării materiei şi în legea conservării sau transformării energiei, de ce n-am crede şi în legea perenităţii sufletului? Prin perenitatea sufletului nostru, noi suntem situaţi în veşnicie din clipa în care am fost procreaţi; de aceea, nu ne putem întoarce în nonexistenţă („în nefiinţă”).
Creaţia cuprinde două elemente majore: lumea materială şi lumea transcendentală. În om există aceste două elemente. Dumnezeu este creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute. Ştiinţa poate explica cele văzute prin mijloace din ce în ce mai perfecţionate; cele nevăzute se pot explica prin realitatea transcendentală care ne este dezvăluită de însăşi originea noastră sacră.
Pe măsură ce metodele de cunoaştere a „întregului” se perfecţionează, bariera dintre Ştiinţă şi Credinţă dispare. Ceea ce ieri era considerat miracol, astăzi devine realitate. O dovadă relativ recentă. Pe baza unui studiu din domeniul fizicii cuantice a fost confirmată „memoria apei” în homeopatie. În urma unor diluţii succesive, în apă nu mai există nici o moleculă de substanţă activă din planta din care a fost preparat remediul homeopatic. Şi totuşi, apa aceasta are proprietăţi terapeutice certe!
Cu acest exemplu în minte, putem depăşi barierele relaţiei „structură chimică” — „acţiune biologică” şi ne putem întreba în ce măsură influenţează o „apă sfinţită” sau un „mir” în comparaţie cu o simplă infuzie sau un extract natural pe care îl folosim în fiecare zi.
La terminarea cărţii despre plantele şi miresmele biblice ne-am dat seama cât de puţin cunoaştem despre tainele plantelor. Despre „sufletul” plantelor ascuns în substanţe active, despre marea lor capacitate de dăruire, despre sacrificiul lor suprem dau seamă cuvintele unuia dintre martirii români întru credinţă: „Florile merg atât de departe cu bunătatea lor încât parfumează mâinile celor care le strivesc.”
AUTORII